Vita 34 cercetează pentru ca depozitul celulelor stem al copilului dumneavoastră să devină şi mai valoros.

Multe dintre terapiile medicale care sunt recunoscute și utilizate astăzi, au fost iniţial subiectul unor controverse: dezvoltarea unor antibiotice eficiente a redus considerabil riscul unor infecţii majore; descoperirea unor vaccinuri imunitare a condus la dispariţia multor boli contagioase. Suntem siguri că celulele stem din sângele și țesutul ombilical vor scrie istorie în domeniul medical.

Medicina viitorului

Cercetarea și dezvoltarea sunt fundamentale pentru Vita 34, întrucât celulele stem din sângele și ţesutul cordonului ombilical ale copilului dumneavoastră reprezintă un bun extrem de valoros și fiecare descoperire extinde posibilităţile de utilizare ale celulelor stem. Prin urmare, scopul Vita 34 este de a face progrese considerabile în cercetarea celulelor stem.

Prin stocarea sângelui și ţesutului ombilical, se deschid posibilităţi suplimentare pentru a beneficia de progresele medicale, în special pentru copilul dumneavoastră.

Vita34 conduce dezvoltarea

Vita 34 se implică în cercetarea de bază și aplicată și colaborează cu universităţi și instituţii de renume. Acest lucru asigură un nivel înalt de cunoștinţe în care puteţi avea deplină încredere.

Cea mai experimentată bancă europeană privată de celule stem din sângele ombilical, Vita 34 este acum singura bancă privată din Germania autorizată să depoziteze și ţesutul ombilical pentru a utiliza ulterior celulele stem în scopuri terapeutice.

În prezent, există la nivel mondial numeroase studii privind celulele stem: dintre acestea, mai mult de 200 de studii clinice sunt axate doar pe ţesutul cordonului ombilical. Nu toate proiectele de cercetare conduc direct la aplicaţii medicale, dar ajută să valorificăm potenţialul celulelor stem și să explorăm noi posibilităţi.

Vita 34 este un partener recunoscut în cercetarea celulelor stem

Cercetări

  • Terapia cu celule stem pentru accident vascular cerebral
  • Terapia cu celule stem pentru infarctul miocardic
  • Terapia cu celule stem în Tetralogia Fallot (defecte cardiace congenitale)
  • Terapia cu celule stem pentru diabet zaharat de tip 1 (faza I de studiu)
  • Terapia cu celule stem în reacţia imunitară după transplantul cu celule stem
  • Stabilirea și evaluarea celulelor stem pentru repararea ţesuturilor
  • Cercetarea

    • Proliferarea celulelor stem din sângele cordonului ombilical
      • Diferenţierea celulelor stem din sângele cordonului ombilical
        • Eficacitatea terapeutică a celulelor stem adulte în funcţie de vârsta populaţiei de celule și a organismului receptor
          • Utilizarea proteinelor cu protecție la îngheț pentru crioconservarea sângelui ombilical
            • Utilizarea sângelui din cordonul ombilical pentru producerea de celule stem pluripotente induse (cu potenţial mai mare de diferenţiere)
            • Sângele din cordonul ombilical de la Vita 34 este autorizat de către Institutul Paul – Ehrlich pentru primul studiu european privind diabetul de tip 1

              Diabetul de tip 1
              Diabetul zaharat este una dintre afecţiunile autoimune cel mai des întâlnită la copii și adolescenţi. În România, în fiecare an, 5 din 100.000 de copii se îmbolnăvesc de așa numitul diabet juvenil, iar numărul lor este într-o creștere îngrijorătoare. Pentru ei, acest lucru înseamnă o viaţă dependentă de injecţiile cu insulină și o dietă strictă. O astfel de dependenţă și constrângere înseamnă o pierdere a calităţii vieţii celor afectaţi, mulţi dintre ei neputînd face faţă din punct de vedere psihic acestei boli. Totuși, boala este considerată încă incurabilă.

              Vita 34 caută soluţii pentru stoparea dibetului de tip 1
              Împreună cu Universitatea Tehnică din München, Vita 34 dorește să afle dacă distrugerea celulelor producătoare de insulină poate fi stopată de către sistemul imunitar, respectiv dacă propriile celulele stem pot contribui la refacerea sistemului imunitar.